Politica de confidențialitate Volt

Actualizată la 3 Aprilie 2020

Iți mulțumim că ai ales să faci parte din comunitatea Volt! Suntem încântați să îți putem oferi produsele și serviciile pe care ți le-am pregătit printr-o interfață prietenoasă, rapidă și disponibilă oricând pentru nevoile tale – fie că primești sau transferi bani, rămâi în permanență conectat prin intermediul chatului integrat pe care îl punem la dispozițiedirect de pe smartphone-ul tău.

1. Cine suntem?

Noi, cei de la Volt, suntem hotărâți să îți oferim cea mai bună experiență fintech mobile. Produsele și serviciile noastre sunt dezvoltate în cadrul companiei Volt Finance S.A., o societate de naționalitate română identificată cu numărul unic 35545523, având sediul în București, Sector 1, Calea Floreasca nr. 112.

2. De ce să citești această informare?

Atunci când folosești oricare dintre serviciile noastre, împărtășești cu noi o parte dintre informațiile tale cu caracter personal. Preocupați permanent să îți punem la dispoziție produse personalizate fără a compromite în niciun moment securitatea și confidențialitatea datelor tale, vrem să te informăm în legătură cu informațiile pe care le colectăm, modul în care le prelucrăm, persoanele cărora le transmitem o parte din datele tale și drepturile pe care le poți exercita oricând cu privire la prelucrarea datelor tale.

Transferurile bancare nu au fost niciodată mai simple – asta ne dorim și pentru politica de confidențialitate Volt. Vei găsi în acest document răspunsuri detaliate și exemple pentru orice întrebare legată de modul în care îți prelucrăm datele. Desigur, dacă ai totuși întrebări privind conținutul politicii noastre de confidențialitate, te invităm să ne contactezi la adresa suport@volt.ro și îți vom răspunde în cel mai scurt timp.

Prin acceptarea acestei politicii noastre de confidențialitate, îți exprimi acordul ca noi să folosim datele tale în scopurile și limitele pe care ți le prezentăm mai jos și, permanent, cu respectarea drepturilor pe care le ai în calitate de persoană vizată în raport cu operațiunile de prelucrare a datelor tale cu caracter personal.

Iți recomandăm să acorzi suficient timp pentru a citi cu atenție acest document, astfel încât să poți lua o decizie informată în privința partajării cu noi a informațiilor tale personale.Prezenta politică de confidențialitate se aplică pentru toate informațiile colectate prin aplicația noastră mobile (“Aplicația”), website-ul www.volt.ro si/sau alte servicii sau campanii de vânzări, marketing sau evenimente (la care ne vom referi în continuare folosind termenul de “Servicii”).Te rugăm să consulți și Termenii și Condițiile Volt pentru a afla informații suplimentare cu privire la condițiile de utilizare ale produselor și Serviciilor noastre.

3. Ce înseamnă prelucrarea datelor?

În calitatea sa de operator de date cu caracter personal, VOLT FINANCE S.A. va avea întotdeauna în vedere ca prelucrările de date cu caracter personal pe care le realizează să fie caracterizate de legalitate, echitabilitate și transparență, datele colectate fiind adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile prelucrării.

Colectarea, stocarea sau consultarea datelor talese va realiza în permanență în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice înceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.În cele ce urmează îți vom prezenta operațiunile pe care le efectuăm în legătură informațiile care te privesc atunci când folosești Aplicația sau Serviciile noastre. Nu uita că ne poți contacta pentru orice neclarități privind prelucrarea datelor tale pe care informațiile din acest document nu le poate lămuri.

4. Care sunt datele pe care le colectăm?

Volt colectează informațiile necesare astfel încât tu să poți beneficia de totalitatea Serviciilor pe care le-am dezvoltat, inclusiv atunci când instalezi, accesezi sau utilizezi Aplicația sau oricare dintre Serviciile noastre.

Ca să îți putem oferi Serviciile Volt, colectăm trei categorii de informații:

informațiile pe care ni le furnizezi în mod voluntar.
informații pe care le colectăm automat atunci când utilizezi Aplicația sau Serviciile noastre.
informații care ne sunt transmise de către terți.

INFORMAȚIILE PE CARE NI LE FURNIZEZI ÎN MOD VOLUNTAR

De fiecare data când interacționezi cu oricare dintre Serviciile noastre, colectăm informațiile pe care tu ni le oferi. De exemplu, Aplicația noastră necesită un cont de utilizator pentru crearea căruia îți vom solicita date importante care te privesc, precum numele, prenumele, numele de utilizator și parola, adresa de e-mail, numărul de telefon și data nașterii. De asemenea, va trebui să ne oferi informațiile cu privire la cardul tău bancar (numele titularului de card, numărul cardului si codul CVC) înainte să efectuezi orice tranzacție prin Volt.

De asemenea, atunci când contactezi serviciul nostru de asistență pentru clienți, ne oferi în mod voluntar toate detaliile necesare soluționării cererii tale, pe care le colectăm ulterior în vederea îmbunătățirii Serviciilor noastre.

Am întocmit mai jos o listă cu datele pe care le colectăm direct de la tine și le prelucrăm atunci când utilizezi Aplicația, Serviciile sau website-ul nostru – te invităm să le afli:

Datele tale de identificare, precum numele și prenumele, adresa sau data nașterii;
Datele tale de contact, precum numărul de telefon sau adresa ta de e-mail, precum și detaliile privind dispozitivul pe care îl folosești în utilizarea Aplicației (e.g. telefon, tabletă etc.)
Numele tău de utilizator, parola, precum și alte informații necesare înregistrării și utilizăriiAplicației (e.g. prin accesarea și utilizarea Aplicației, ai posibilitatea solicitării unui serviciu prin completarea formularului, ocazie cu care ți se va aloca un cont de utilizator. Ai obligația și răspunderea de a păstra secretul parolei aferente contului de utilizator, orice accesare neautorizată ca urmare a divulgării parolei neputând fi imputată Volt Finance S.A.).
Informații financiare, precum detaliile contului bancar pentru care vrei să utilizezi Aplicația și Serviciile noastre sau detaliile cardului tău de debit sau de credit (e.g. banca emitentă a cardului bancar, data expirării cardului, numărul cardului, cod IBAN). De exemplu, în cazul în care accesezi Serviciile Volt, ești de acord să furnizezi datele aferente cardului tăuprocesatorului de plăți partener al Volt Finance S.A. și ca informațiile cu privire la cardul tău să fie verificate și validate de către noi. În acest sens, Volt Finance S.A. va bloca o sumă în valoare de 1 sau 2 lei, ce urmează a se debloca în scurt timp fără costuri pentru tine.
Fotografia de profil din rețeaua socială Facebook, doar dacă ne permiți acest lucru.
Informațiile din doumente care sporesc securitatea privind contul tău de utilizator (e.g. seria unei facturi de utilități, extrasul de cont, dovada venitului).
Orice alte informații statistice provenite în urma prelucrării datelor de mai sus (e.g. segmentarea clientelei în funcție de criterii statistice, identificatorul unic asociat fiecărui client Volt).
Corespondența pe care o purtăm, în situația în care ne contactezi sau te contactăm în legătură cu utilizarea Aplicației sau a Serviciilor.

INFORMAȚII COLECTATE AUTOMAT DE PE DISPOZITIVUL TĂU

În anumite situații, datele tale cu caracter personal pot fi prelucrate automat, fără însă a exclude intervenția umană. De exemplu, pentru a ne asigură că îți propunem cele mai potrivite soluții pentru profilul tău, putem recurge la segmentări și profilări de marketing care ne ajută în formarea unor oferte dedicate.

Volt este o aplicație de transfer de bani între persoane fizice pe baza numărului de telefon. Posibilitatea integrării elementului social în cadrul unei aplicații de online banking este tocmai ce diferențiază Aplicația și Serviciile noastre – de aceea, vom avea nevoie de anumite seturi de informații pe care, atunci când ne permiți, le vom colecta în mod automat direct de pe dispozitivul  tău.

Informațiile din această categorie pot fi sortate în funcție după cum urmează:

Date privind utilizarea Aplicației și Serviciilor

Putem colecta anumite informații privind modul în care utilizezi Serviciile noastre. De exemplu, colectăm date privind modul în care interacționezi cu Aplicația și Serviciile, identificăm care sunt funcționalitățile pe care le preferi în funcție de frecvența utilizării lor și încercăm să îți oferim, pe baza acestor date, îmbunătățiri ale experienței Volt personalizate pe baza a ceea ce noi credem că preferi.

Vom putea, de asemenea, să colectăm informații privind modul în care navighezi pe website-ul nostrum, cum ar fi orele la care accesezi pagina de internet, paginile pe care le vizitezi frecvent și așa mai departe.

Putem colecta modul în care alegi să comunici prin intermediul chatului Volt, datele și orele la care ai fost implicat în conversații sau putem colecta date astfel încât să identificăm contactele pe care alegi să le implici cel mai des în conversațiile din cadrul Volt. Nu îți face griji însă – niciunele dintre datele privitoare la cei din agenda ta telefonică nu vor fi dezvăluite unor persoane neautorizate și vor fi folosite de noi doar pentru a-ți putea pune la dispoziții servicii eficiente de comunicare în cadrul Aplicației noastre.

Date privind dispozitivul pe care îl folosești

Colectăm date privind de pe și despre dispozitivul pe care îl folosești astfel încât să ne adaptăm Serviciile special pentru tine. Vom colecta informații despre hardware-ul și software-ul dispozitivului tău (e.g. tipul și modelul de hardware utilizat, versiunea sistemului de operare, date privind spațiul de stocare al dispozitivului tău, identificatorul unic al dispozitivului e.g. codul IMEI sau al altor elemente e.g. adresa MAC alocată dispozitivului tău, browserul utilizat atunci când vizitezi site-ul Volt, nivelul bateriei și setările privind fusul orar).

Putem colecta date privind conexiunea ta la internet, precum furnizorul tău de servicii de internet, adresa IP, semnalul. De asemenea, vom putea colecta automat numărul de telefon pe care îl folosești prin intermediul dispozivului pentru a-ți facilita accesul și utilizarea Aplicației și Serviciilor Volt.

Putem colecta și informații furnizate de senzorii existenți pe dispozitivul tău, cum ar fi accelerometrul, senzorii biometrici sau giroscopul.

Contactele din agenda telefonică

Comunicarea este un element esențial pe care îl avem în vedere atunci când dezvoltăm și aducem îmbunătățiri Aplicației și Serviciilor noastre. Cu permisiunea ta expresă, vom colecta informații din agenda telefonică a dispozitivului tău pentru a-ți putea asigura conectivitatea în cadrul Aplicației Volt. În acest fel vei putea să comunici cu prietenii tăi direct din Aplicație, să soliciți o anumită sumă de bani sau chiar să negociezi tranzacțiile pe care le efectuezi cu Volt. De asemenea, îți oferim posibilitatea de a crea grupuri în care vei putea purta simultan discuții cu mai multe dintre contactele tale sau chiar să împarți nota de plată, facturile sau orice altă cheltuială comună prin intermediul Serviciilor de tip split the bill.

În considerarea caracterului special și sensibil al acestor date, limităm scopurile prelucrării informațiilor privind agenda ta telefonică la îmbunătățirea Serviciilor pe care ți le oferim și la posibilitatea oferirii unor funcționalități din cadrul Aplicației. Totodată, ne asigurăm că atât datele privind contactele tale din agenda telefonică, precum și orice altfel cu caracter sensibil, nu vor fi transferate altor persoane și, în nicio circumstanță, nu vor fi publicate.

Informații privind locația

Dacă activezi aceasta funcționalitate, vom putea colecta informații privind locația dispozivului tău prin intermediul tehnologiei GPS și al altor senzori existenți pe dispozitivul tău.

INFORMAȚII COLECTATE DE LA TERȚI

Colectăm date prin consultarea de surse externe în scopul îndeplinirii obligațiilor prudențiale de prevenire a furtului de identitate și spălării banilor. Sursele de date externe includ deținătorii abilitați de baze de date informaționale, informații public disponibile în rețelele sociale cât șiInternet. Astfel, colectăm informații de la terți precum Biroul de Credit sau autorități care au competențe în materia prevenirii fraudelor. Aceste informații pot include istoricul creditelor tale, informații care ne ajută să confirmăm veridicitatea datelor pe care ni le-ai furnizat, precum și alte informații privind tranzacțiile tale anterioare.

De asemenea, în situația în care ne vei permite, vom putea colecta informații din social media i.e. Facebook pentru a-ți personaliza experiența Volt.  De exemplu, îți vei putea confirma identitatea mult mai simplu, optând pentru opțiunea de a folosi informațiile prelucrate de Facebook pentru a te înregistra în Volt.

Totodată, operatorii care plasează reclame vizibile pe site-ul nostrum sau la nivelul Aplicației ne pot furniza anumite informații pe care noi le vom putea utiliza astfel încât să înțelegem preferințele tale și să îți oferim Servicii adaptate lor.

Lista acestor date poate varia în funcție de caracteristicile serviciilor și produselor contractate de de tine sau în legătură cu care îți manifești interesul sau de prevederile legale aplicabile activităților întreprinse de către noi, echipa Volt.

5. Care este temeiul în baza căruia îți prelucrăm datele?

Securitatea și legalitatea prelucrării datelor tale reprezintă prioritatea noastră. În acest sens, te asgurăm de faptul că orice operațiune de prelucrare cu privire la oricare dintre datele tale va fi justificată de cel puțin unul dintre următoarele temeiuri:

Îndeplinirea angajamentelor pe care ni le-am asumat față de tine

Avem nevoie de anumite categorii de date pentru a-ți putea furniza Serviciile și funcționalitățile din cadrul Aplicației. În lipsa acestor informații, Aplicația va fi, total sau parțial, nefuncțională, iar obligațiile contractuale pe care ni le-am asumat față de tine nu vor putea fi îndeplinite.

Îndeplinirea unor obligații legale

În anumite situații, avem obligația legală de a colecta și stoca informațiile tale personale (e.g. în contextul legislației pentru combaterea spălării banilor, suntem obligați să păstrăm informații specifice privind utilizatorii Serviciilor noastre). Totodată, prelucrăm o parte dintre datele tale pentru efectuarea raportărilor către instituțiile competente conform reglementărilor legale aplicabile (e.g. ANAF).

Existența unui interes legitim

Pot exista situații în care datele tale sunt prelucrate de către noi sau transferate unor alte organizații în temeiul unui interes legitim aflat în echilibru cu drepturile tale privind protecția datelor cu caracter personal. În nicio situație, interesele noastre, desi legitime, nu vor prevala asupra drepturilor tale privind securitatea și confidențialitatea datelor care te privesc. Tocmai de aceea, ne bazăm pe existența interesului legitim doar în situația informațiilor despre care credem că au un impact redus asupra confidențialității datelor tale. În situația prelucrării unor date sensibile, cum ar fi contactele tale din agenda telefonică, ne vom baza întotdeauna pe consimțământul exprimat în mod expres de către tine, consimțământ pe care ți-l poți retrage oricând în virtutea drepturilor pe care le ai în calitate de persoană vizată de operațiunile de prelucrare a datelor. Află mai multe despre drepturile pe care le ai asupra datelor tale accesând secțiunea Care sunt drepturile tale?

Consimțământul

Colectăm doar acele date cu privire la care ți-ai exprimat în mod expres și informat consimțământul prin selectarea opțiunilor corespunzătoare în cadrul Aplicației și doar în scopurile pe care ni le-ai permis. Pentru mai multe detalii privind scopurile prelucrării datelor tale, te rugăm să consulți secțiunea de mai jos intitulată Cum folosim datele tale pe care le colectăm?

Este important să știi că îți poți retrage oricând consimțământul cu privire la prelucrarea tuturor datelor pe care ți le solicităm sau doar a anumitor categorii dintre acestea, situație în care vom înceta, fără întârzieri nejusitifcare, să desfășurăm oricare dintre operațiunile de prelucrare rămase fără temei.

6. Cum folosim datele pe care le colectăm?

Toate operațiunile de prelucrare cu privire la datele tale sunt derulate astfel încât sa îți putem oferi Serviciile noastre la cele mai înalte standarde de calitate. Îți prezentăm mai jos o listă cu principalele moduri și destinații pentru care folosim datele tale, cu exemple relevante din fiecare categorie. Ai întrebări? Nu uita că ne poți contacta oricând cu privire la orice întrebare legata de politica noastră de confidențialitate la suport@volt.ro.

PRESTAREA SERVICIILOR

De fiecare date când îți exprimi intenția pentru un anumit Serviciu oferit de Volt, îți prelucrăm datele de identificare, precum și celelalte informații pe care le colectăm, pentru a-ți putea verifica identitatea și pentru a decide asupra eligibilității tale pentru un anumit Serviciu. În cazul în care nu ne oferi informații privind instrumentele bancare pe care vrei să le foloseși, ne va fi imposibil să prestăm Serviciile pe care ți le-am pregătit. Totodată, nu îți vom putea oferi funcționalitățile de comunicare din cadrul Volt dacă nu ne vei pune la dispoziție datele privind agenda telefonică din dispozitivul tău – nu te teme, însă – aceste date vor fi întotdeauna prelucrate exclusive în scopul dezoltării de noi funcționalități și a celor existente, nu vor fi dezvăluite persoanelor neautorizate si, în nicio situație, publicate.

Dacă ești deja client Volt, îți folosim datele pentru a ne îndeplini obligațiile privind tranzacțiile pe care vrei să le efectuezi (e.g. vom utiliza informațiile tale financiare pentru a putea procesa plățile sau alte operațiuni pe care le inițiezi) sau funcționalitățile pe care vrei să le accesezi (e.g. vom utiliza lista contactelor telefonice stocate pe dispozitivul tău pentru a-ți putea asigura funcționalitățile de comunicare pe care Aplicația le pune la dispoziție).

Totodată, utilizăm datele tale pentru a-ți putea oferi informații detaliate și personalizate privind Serviciile noastre și pentru a putea dezvolta noi funcționalități conform preferințelor tale.

În Aplicație poți solicita autentificarea de pe smartphone-ul tău cu o parolă tip cod PIN sau printr-o altă formă de protecție biometrică (e.g. amprentă digitală sau recognițiune facială).

Folosim informațiile tale de contact pentru a ne asigura că beneficiezi de cele mai bune servicii de asistență pentru clienți. În acest sens vom prelucra informațiile aferente conversațiilor purtatecu tine prin intermediul diverselor canale de comunicare în vederea soluționării unor probleme tehnice sau de orice altă natură privind Aplicația sau Serviciile noastre – vom avea astfel nevoie de informații precum adresa ta de e-mail, numărul de telefon și așa mai departe.

FACILITAREA INTERACȚIUNILOR SOCIALE

Folosim anumite informații în vederea facilitării interacțiunilor sociale prin intermediul Aplicației sau al Serviciilor noastre sau pentru a dezvolta noi funcționalități menite să îmbunătățească experiența utilizării Serviciilor Volt.

Prelucrăm informațiile privind agenda telefonică de pe dispozitivul tău astfel încât să știi care dintre contactele tale utilizează Serviciile Volt și pentru a putea facilita interacțiunea dintre voi. Numai prin prelucrarea acestor date îți vom putea oferi Servicii precum efectuarea de plăți către persoanele din agenda ta telefonică sau întreținerea unor conversații direct în Aplicația Volt.

De asemenea, prelucrând informații privind agenda ta telefonică te vom putea ajuta în vederea utilizării Serviciilor noastre cu mai multă ușurință e.g. prin crearea unor liste a contactelor către care efectuezi plăți în mod frecvent sau prin oferirea posibilității de a forma grupuri în cadrul cărora vei putea comunica și efectua tranzacții cu mai multe persoane într-un mod rapid (e.g. funcția “split the bill”).

Utilizând informațiile tale de contact și datele privind agenda ta telefonică vom putea, de a asemenea, să te notificăm atunci când unii dintre cunoscuții tăi dobândesc calitatea de utilizator al Aplicației sau serviciilor Volt.

În considerarea categoriei de date sensibile din care fac parte, informațiile privind contactele din agenda ta telefonică nu vor fi în nicio circumstanță prelucrate în mod neautorizat sau publicate în orice fel.

OPERAȚIUNI DE AUDIT INTERN ȘI EXTERN

Unele dintre datele pe care le colectăm vor putea fi utilizate pentru efectuarea operațiunilor de audit intern și extern privind organizația noastră. Uneori, de exemplu, atunci când ne contactezi prin intermediul serviciului de suport clienți, putem înregistra apelurile pe care le efectuezi atunci când soliciți asistența operatorilor noștri, însă doar în scopuri privind controlul calității și îmbunătățirea serviciilor pe care le oferim.

MENȚINEREA STĂRII DE FUNCȚIONARE ȘI ÎMBUNĂTĂȚIREA SERVICIILOR NOASTRE

Unele dintre informațiile pe care le prelucrăm sunt necesare pentru a putea asigura mentenanța Aplicației, Serviciilor și a paginii noastre de internet. Utilizăm astfel datele privind dispozitivul pe care îl foloseși și versiunea sistemului de operare instalat în cadrul acestuia pentru a ne putea asigura că totalitatea Serviciilor noastre sunt îți sunt accesibile și funcționează în mod optim.

Totodată, îți prelucrăm datele pentru efectuarea analizelor statistice a portofoliul de clienți în vedrerea îmbunătățirii calității Serviciilor oferite.

SCOPURI DE MARKETING

Îti prelucrăm datele astfel încât să îți putem oferi sugestii privind alte servicii cuprinse în oferta noastra similare celor pe care le utilizezi sau celor de care ești interesat. Totodată, ne dorim să îți oferim Servicii și funcționalități personalizate și să îți comunicăm doar acele informații, promoții și oferte despre care credem că sunt relevante pentru tine.

Totodată, datele pe care le colectăm de la tine ne ajută să analizăm impactul campaniilor de marketing pe care le desfășurăm și să îmbunătățim Serviciile pe care ți le oferim.

De asemenea, prelucrarea datelor tale de contact ne permite desfășurarea activităților de marketing prin intermediul mijloacelor de comunicare (telefon, e-mail, SMS), în cazul în care ți-ai dat acordul în acest sens.

PREVENIREA ȘI COMBATEREA FRAUDELOR

Utilizăm informațiile pe care le colectăm de la tine, în mod automat sau de la terțe persoane astfel încât să îți putem verifica identitatea și să te protejăm împotriva fraudelor de orice fel. Totodată, prelucrând anumite categorii de date ne asigurăm că respectăm întocmai prevederile legale privind prevenirea și combaterea fraudelor economico-financiare și ne îndeplinim obligațiile ce decurg din acestea.

Nu în ultimul rând, folosim informațiile pe care ni le pui la dispoziție pentru a putea avea o imagine asupra circumstanțelor financiare în care te afli și a gestiona în mod eficient orice risc cu privire la acestea.

Informațiile referitoare la plată folosind cardurile de credit sau debit pot fi, de asemenea colectate. Totodată, vom avea dreptul să prelucrăm informațiile tale cu caracter personal, precum: adresa, profesia, locul de muncă, adresa de e-mail, numărul de telefon, situația economică și financiară, venitul, declarațiile și documentele de orice fel depuse, redactate sau completate, având obligația de a păstra datele dvs. de identificare timp de 5 ani, potrivit Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

ALTE SCOPURI

Toate comunicările și corespondența dintre noi, în format tipărit, mesaj text, electronic și/sau telefonic se păstrează de către Volt Finance S.A. pe toată perioada derulării contractului încheiat între noi, inclusiv pentru o perioadă de 13 luni calculate de la data la care conturile bancare ale Volt Finance S.A. au fost creditate cu o sumă de bani prin care s-au stins, parțial sau total, sume datorate de tine în baza contractului încheiat cu noi. Toate aceste comunicări și întreaga corespondență dintre noi pot fi puse la dispoziția MasterCard și Visa Card ori de câte ori a fost semnalată o operațiune de plată neautorizată sau executată incorect. Aceste prevederi se aplică tuturor comunicărilor și întregii corespondențe dintre noi, indiferent dacă data acesteia este anterioară sau ulterioară operațiunii de plată neautorizate sau executate incorect.

7. Cât timp păstrăm datele tale personale?

Pentru că datele pe care le prelucrăm pot fi clasificate în funcție de categoria lor și scopurile în care sunt colectate, perioada de prelucrare variază în funcție de specificul informației vizate. De exemplu, păstrăm datele tale de autentificare pe care ni le-ai furnizat atunci când ți-ai configurat contul din Aplicația Volt e.g. numele de utilizator, parola până când ne vei solicita ștergerea acestora sau atunci când vei înceta să utilizezi Serviciile noastre. Aceeași este situația datelor privind agenda ta telefonică orice informație privitoare la cunoscuții tăi din agenda telefonică vor fi șterse fără întârziere atunci când ne vei solicita sau de îndată ce relațiile contractuale dintre noi vor fi încetat.

Pe de altă parte, în contextual legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor, vom avea obligația de a păstra o parte dintre datele privitoare la tranzacțiile pe care le efectuezi prin Volt pe o perioadă de 5 ani.

Astfel, datele tale vor fi prelucrate pe tot parcursul relației noastre, iar după finalizarea acestei perioade, datele păstrate se vor limita la ceea ce este necesar în conformitate cu dispozițiile legale (de exemplu, dispozițiile legale ce reglementează arhivarea documentelor).

În general, în nicio circumstanța perioada de păstrare a niciunui tip de informație cu caracter personal nu va depăși 5 ani de la data încetării relației noastre, cu excepția situațiilor în care prelungirea acestei perioade este necesară pentru soluționarea unei procedure judiciare în desfășurare sau pentru un alt motiv prevăzut de lege.

8. La cine pot ajunge datele tale?

Transferurile datelor pe care ni le încredințezi în utilizarea Aplicației și Serviciilor noastre se realizează în condiții de securitate și în scopuri determinate. Categoriile potențialilor destinatari ai transferurilor de date pot fi:

alți utilizatori Volt, în ceea ce privește, de exemplu, datele care permit identificarea ta în cadrul Aplicației.
parteneri (de exemplu, companii de tehnologie și plăți, precum VISA sau MasterCard).
terți subcontractați (de exemplu, prestatatori de servicii poștale, agenții de media, servicii de cercetări de marketing).
birouri de organizare a bazelor de date (agenții de servicii SWIFT / Transfond – pentru plăți în lei / valută).
membri ai echipei Volt Finance S.A.
autoritățile competente în temeiul legislației care ne impune anumite obligații legale.
mandatari sau împuterniciți în scopul îndeplinirii intereselor legitime ale Volt Finance S.A. (de exemplu, firme de avocatură).
9. Datele tale pot fi transmise în afara țării?

Da – prelucrarea datelor cu caracter personal poate să implice transmiterea lor în străinătate, pentru unul sau mai mult dintre scopurile mai sus menționate. Datele pot fi transferate în state din cadrul sau din afara Uniunii Europene, inclusiv Statele Unite ale Americii. În toate cazurile, orice transfer va fi efectuat cu instituirea garanțiilor necesare care să asigure protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum și împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală.

10. Cum asigurăm securitatea prelucrării datelor tale cu caracter personal?

Pentru că securitatea datelor tale reprezintă prioritatea noastră, ne asigurăm că toate operațiunile de prelucrare pe care le desfășurăm prin intermediul Aplicației, Serviciilor și website-ului Volt se supun exigențelor instituite de Regulamentul European privind protecția datelor cu caracter personal și a celorlalte prevederi legale în vigoare.

Avem grijă să implementăm și să actualizăm permanent măsurile tehnice și organizatorice adecvate pe care le-am elaborat pentru a ne asigura că factorii care duc la inexactități ale datelor cu caracter personal și riscurile de eroare sunt reduse la minimum. De asemenea, ne asigurăm că securizăm informațiile care te privesc înt-un mod care să țină seamă de eventualele pericole potențiale la adresa drepturilor și intereselor tale.

Prin intermediul măsurilor de securitate pe care le practicăm, oricare dintre datele tale sunt prelucrate în condiții de siguranță iar posibilitatea fraudării identității sau a altor forme de utilizare abuzivă sunt reduse la minimum.

În cazul unei breșe de securitate, te vom notifica în cel mai scurt timp cu privire la suvenirea acesteia atunci când presupune riscuri pentru oricare dintre datele tale. Cu ocazia oricărui eveniment de securitate vom analiza problema și vom notifica Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în cel mult 72 de ore de la momentul în care am constatat breșa de securitate.

11. Ce se întâmplă dacă ne modificăm politica de confidențialitate?

Dacă vom modifica oricare dintre prevederile politicii noastre de confidențialitate, te vom ține la curent cu privire la schimbările intervenite, notificându-te prin SMS, e-mail, prin intermediul Aplicației, Serviciilor sau website-ului nostru.

De asemenea, în prima parte a prezentei politici de confidențialitate vei regăsi data efectuării ultimelor actualizări. Te încurajăm să verifici în mod constant politica noastră de confidențialitate și să consulți schimbările cu privire la care te notificăm întotdeauna astfel încât să rămâi informat în privința securității prelucrării datelor tale.

12. Ce se întâmplă dacă nu mai vrei ca datele tale să fie prelucrate de către Volt?

În situația în care nu mai vrei, din orice motiv, ca Volt să colecteze și să prelucreze oricare dintre datele tale cu caracter personal, îți poți retrage oricând consimțământul exprimat pentru prelucrarea informațiilor care te privesc, iar noi vom înceta fără întărzieri nejustificate orice operațiune de prelucrare rămasă astfel fără temei.

Totuși, restricționarea prelucrării anumitor date va putea avea efect asupra posibilității noastre obiective de a iniția sau continua relația de afaceri cu privire la anumite Servicii. Astfel, ne vom afla în imposibilitatea de a vă oferi oricare dintre Serviciile noastre în situația în care nu ne furnizezi numele tău sau contul bancar pe care dorești să îl folosești în cadrul Aplicației. Totuși, vom putea continua prestarea majorității Serviciilor noastre în situația în care nu ești de acord să ne oferi informații privind locația dispozitivului tău.

De asemenea, în virtutea calității tale de persoană vizată de prelucrarea datelor cu caracter personal, îți sunt recunoscute numeroase drepturi privitoare la toate informațiile care te privesc și pe care noi le prelucrăm. Te invităm să consulți secțiunea Care sunt drepturile tale? pentru a afla detalii suplimentare.

13. Care sunt drepturile tale și cum pot fi exercitate?

Descoperă mai jos lista drepturilor pe care le ai în legătură cu prelucrarea datelor tale.

Dreptul de acces al persoanei vizate și dreptul la informareîn măsura în care termeniiprezentei politici de confidențialitate nu sunt îndestulători, ne poți solicita oricând confirmări sau informații privind activitățile de prelucrare a datelor tale personale la adresa suport@volt.ro.
Dreptul la rectificarene poți solicita oricând rectificarea datelor tale cu caracter personal pe care le deținem, în sensul completării informațiilor incomplete sau a furnizării unor declarații suplimentare.
Dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”)– poți obține, fără întârzieri nejustificate,ștergerea datelor cu caracter personal care te privesc, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege, printr-o cerere scrisă, semnată și datată, trimisă la sediul nostru din Calea Floreasca nr. 112, et.2, sector 1, Bucureşti, 014455 sau laadresa de e-mail gdpr@volt.ro.
Dreptul la restricționarea prelucrăriipoți obține restricționarea operațiunilor de prelucrare atunci când se aplică cel puțin unul dintre următoarele cazuri:
a. contești exactitatea datelor, solicitând restricționarea prelucrării până la finalizarea verificărilor privind exactitatea acestora.
b. prelucrarea este lipsită de temei legal, însă te opui ștergerii datelor, solicitând, în schimb, restricționarea utilizării acestora.
c. ai nevoie de anumite date pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.
d. te opui prelucrării datelor tale în virtutea unui interes legitim justificat de noi, solicitând restricționarea prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale Volt Finance S.A. prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
Dreptul de opozițieai dreptul de a te opune oricând cu privire la orice operațiune de prelucrare pe care o desfășurăm în legătură cu datele tale. În acest sens, în urma solicitării tale vom înceta să îți prelucrăm datele cu caracter personal în scopuri de marketing direct sau în virtutea exclusivă a intereselor noastre legitim. Exercitarea acestui drept nu presupune niciun cost – adresează-ne o cerere scrisă, menționează datele cu privire la care îți exerciți dreptul la opoziție și motivele legate de situația ta particulară iar noi vom lua măsurile necesare în scopul încetării prelucrării respectivelor categorii de date.
Dreptul de nu fi supus unei decizii individuale – reprezintă posibilitatea ta de a solicita Volt Finance S.A. să nu faci obiectul unei decizii bazate exclusiv pe o prelucrare automată, exclusiv crearea de profiluri, și care produce efecte juridice care să te privească persoana vizată sau care să te afecteze într-o măsură semnificativă. Cu privire la adoptarea unei decizii bazate exclusiv pe o prelucrare automată, ai posibilitatea de a-ți exprimă punctul de vedere, de a solicita intervenția unui operator uman,  precum și posibilitatea de a contesta deciziile noastre cu privire la acest aspect, prin modalitățile de contact descrise în prezenta informare.
Dreptul la portabilitatea datelorai dreptul de a primi datele tale cu caracter personal pe care ni le-ai furnizat, în format structurat, uzual și care poate fi citit automat și ai dreptul de a transmite aceste date unor alte entități, fără obiecții din partea noastră.
Dreptul de a depune plângerepoți depune oricând o plângere privind modul în care iți prelucrăm datele cu caracter personal, direct la noi sau la autoritatea competentă privind protecția datelor i.e. Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), cu următoarele date de contact: www.dataprotection.ro, bdul General Gheorghe Magheru nr. 28-30, cod poștal 010336, Sector 1, București, România, anspdcp@dataprotection.ro.
Dreptul de a te adresa justiției.
Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul tău, ți-l poți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.

Poți să îți exerciți oricare dintre drepturile de mai sus prin formularea unei cereri în formă scrisă, datată și semnată, înaintată la adresele menționate în cazul drepturilor corespunzătoare sau către:

Volt Finance S.A. – în att. Responsabilului cu Protecția Datelor

Calea Floreasca nr. 112, etaj 2, Sector 1, București, România, cod poștal 014463

Te poți adresa Responsabilului cu Protecția Datelor din cadrul Volt Finance S.A., doamna Andreea Lalciu, prin e-mail, la adresa gdpr@volt.ro, sau telefonic, la numărul 0773308689.

14. Alte dispoziții

Aisigură-te că informațiile pe care ni le furnizezi sunt reale, complete și actualizate. Trebuie să te înscrii personal atunci când folosești oricare dintre Serviciile noastre și nu poți utiliza Aplicația în numele unei alte persoane.

Dacă datele furnizate de tine se modifică (de exemplu, atunci când îți schimbi numărul de telefon sau începi utilizarea unui alt cont bacar), nu uita să îți actualizezi profilul din meniul de setări al Aplicației dacă dorești să te bucuri în continuare de Serviciile noastre în conformitate cu noile circumstanțe.

Nu suntem responsabili pentru consecințele prelucrării unor date care ne-au fost furnizate incomplet sau incorect sau care nu au fost actualizate.