Despre Volt

POVESTEA PE SCURT

Trăim în secolul vitezei și eficientizarea timpului a devenit o nevoie reală. De aceea, am creat un instrument care să facă transferul de bani mai ușor și mai rapid.

Volt vine în întâmpinarea tuturor situațiilor de zi cu zi în care nevoia de a trimite sau a primi bani se manifestă spontan, iar banii cash nu sunt o opțiune.

Fie că împarți nota de plată cu un prieten sau strângi bani pentru cadoul unui coleg de serviciu, Volt își propune să te scape de procedurile complicate de la bancă. Astfel, transferi banii instant de pe un card pe altul, indiferent de oră sau de bancă. În plus, poți transfera până la 500 de lei pe lună, fără comision.

PARTENERII ALĂTURI DE CARE CREȘTEM

Știm că domeniul financiar este unul delicat, așa că am decis să pornim pe acest drum alături de Libra Internet Bank, MasterCard și Visa. Fiecare tranzacție cu Volt este sigură, atât din punctul de vedere al banilor, cât și din punctul de vedere al datelor.

download-ios download-android
Copyright © 2017 Volt Finance.
Toate drepturile rezervate.
Copyright © 2017 Volt Finance. Toate drepturile rezervate.